Menu principale:
Poesie su San Vito di Davide D’Alessandro
Santu Vitu
Tu cu li masciddi russi russi e li riccioli dorati
cu la Parola e ‘na parma stritti o pettu
e ‘na cruci ‘nto ‘na manu chi porti cu rispettu,
sazzia nuatri piccatura ri misericordia affamati.
Tu ca da Diu fusti mannatu a proteggiri sta terra
senti li nostri chianti acchianari ra lu fossu
e carmali tu ca si nicu nicu, ma ca ri Firi fusti rossu,
‘nta li famigghi porta amuri e fai chi cessi ogni guerra.
Tu ca pi lu nostru Diu e la so Parola patistivu la morti
alluntana tutti i mali da la nostra bedda Minna
tu ca rasti lu to nomi a tanti figghi ri Ciminna;
O Santu Vitu ‘nte to manu affiramu a nostri sorti.
Tu ca ‘ncapu du cozzu ha la to bedda dimura
porta a lu Signuri li prieri di cu cu tant’amuri t’onura.
Patronu scurdatu
Era tanta la divuzioni e granni la to festa,
ma ri tanta antica gloria ‘nzoccu arresta?
Stu fossu forsi ti sta scurdannu?
Lu precettu resisti cu l’affannu.
Prima sutta la to grazia si livavanu li liti
e li patri li figghi ri rintra facia ziti.
La genti chiuia li cunti e s’accattava lu gelatu,
tutti pi tia si livavanu lu ciatu,
l’omu si mittia la giacca e la taddarita,
e la fimminna la gonna e li cuasetti ri sita.
Si manciava carni e vivia lu vinu bonu
e s’aspittava di li campani lu sonu,
pi ghiri a Missa e a Prucissioni,
tanta era la cira e assai li prumusioni.
Ma oggi ‘nta stu seculu tantu emancipatu
li Santi passaru ri moda e li misiru di latu.
E tu Santu Picciriddu ca ri Diu fusti surdatu,
oggi ri stu Statu mi pari Patronu scurdatu.